luni, 12 ianuarie 2015

Ura, un alt cuvânt pentru suferință! Povestea unui oarecare.


Astăzi vreau să discutăm despre o poveste care pe mine sincer m-a făcut să mă gândesc nu numai la caracterul infect de care dau dovadă mulți dintre noi , dar și la sistemul și educația de baltă care sunt primite de către elevi. Pleacă de acasă cu un caracter foarte puțin dezvoltat, unii fără maniere, fără pic de rușine și fără bunul simț, dar unde se duc? Răspunsul este simplu, pleacă spre școală, un loc unde cei mai mulți ar trebui să se simtă bine, școala ar trebui să fie un loc al socializării, un loc unde să-ți dezvolți caracterul, nu un loc unde să fi plictisit, să fi umilit de colegi, un loc unde violența de orice fel este la ordinea zilei, așa-i? Ei în România nu e așa, iar asta ne-o demonstrează următoarea poveste de viață pe care am primit-o de la un anonim. Numele persoanei nu-l voi divulga, că doar asta înseamnă anonim, dar îi voi da personajului un nume : Ghiță.
”Numele meu este Ghiță, iar din clasele 1-8 am fost batjocorit, am fost umilit și marginalizat de colegii mei din pricina faptului că eram diferit. La început a fost frumos, eram toți prieteni, ne distram dar în timp ceva s-a schimbat, noi, noi ne-am schimbat, ei s-au dezvoltat într-un fel anume, eu în alt fel și din pricina acestui fapt am fost marginalizat. În clasele 5-8, era ceva la ordinea zilei să fiu luat în râs sau batjocorit.Inima mea nu a scăpat neatinsă, am început să fiu trist, tristețea s-a transformat în suferință iar mai apoi suferința s-a transformat în ură, în ură pentru cei ce mă înconjoară, am conștientizat încet că oamenii sunt niște cârpe, iar odată ce am conștientizat asta ura lor nu m-a mai afectat, pur și simplu am încetat să mai simt altceva, am acordat un timp special și atenție gesturilor pe care oamenii le fac și am ajuns la performanța de a ști ce urmează să facă după un anumit gest.Desigur, această conștientizare nu a venit cu una cu două, o perioadă am rămas închis în mine până am realizat cât de infectă poate  fi specia umană.La momentul actual nu mi-am schimbat părerea și nici nu cred că o voi schimba. ”
Acum că am citit ce mi-a fost trimis, am realizat încă odată ce mentalitate pot avea unii oameni.Aici nu vorbesc doar de copii care l-au batjocorit, cât și de părinții care n-au putut să-și învețe copii că nu așa te comporți cu o ființă umană, că doar părinții vin mereu și spun : ” Nu te apropia de copilul ăla că e sărac, nu te apropia de copilul ăla că are probleme de sănătate!”  că dacă nu i-ar învăța de mici să marginalizeze nu s-ar ajunge la așa ceva. În aceeași categorie de retarzi mintali sunt și copii mai mari care se iau de unu mai mic fără nici un motiv doar ca să arate că au mai mult sânge-n p*lă, scuzați expresia dar asta e cea mai potrivită, că na că de unu mai mare nu se pot lua că știu că și-o iau grav, mai sunt și acei copii care la școală sunt petarde iar acasă sunt sfinți. Nu pot să nu simt compasiune dar și dezamăgire pentru ei, cât despre anonim nu sunt de acord în totalitate cu stilul său de viață, pentru mine ura este doar un alt cuvânt pentru suferință , deci tu nu ai îndepărtat-o doar ai schimbat felul în care aceasta apare, celelate sentimente sunt încă acolo doar că sunt adormite, deci trebuie doar un impuls pentru a se trezii la viață. Ideologia mea e următoarea: Împarți ură primești ură, așa și pentru altruism și celelalte sentimente, încearcă să fi pozitiv, și eu am trecut prin aceeași perioadă ca tine, și eu am fost batjocorit și umilit, dar am știut să fac un lucru, să le las să vină, măcar știu că vor râde un timp, vor fi fericiți, de ce aș fi trist dacă prin suferința mea cineva zâmbește, eu spre deosebire de ei voi zâmbi când le va fi bine, de asta le doresc mereu tot binele din lume.Pot spune că odată cu venirea liceului, am întâlnit mulți oameni minunați cu care ador să-mi petrec timpul, oameni în compania cărora mă simt bine.

Aș vrea să precizez că toți am fost la un moment dat ”Ghiță” unii mai mult sau mai puțin, și eu am fost Ghiță pentru un timp îndelungat, și Robi a fost, dar am știut că nu eu eram problema, nici ei, problema era mentalitatea pe care o aveau și unii încă o au.
Povestea lui Ghiță este una ADEVĂRATĂ!